In ultima perioada am fost subiectul propriului scrutin. M-am analizat si rasanalizat. What ever, long story short, ar fi ca am ajuns la o conluzie, ce poate fi restransa in 2 arii.

- faptul ca pt a iesi din depresie, cheia este sa invat a ma accepta asa cum sunt.

- alta directie fiind faptul ca am tot constientizat ca mereu caut aprobarea lumii, in tot ce fac in tot ce ma reprezinta. vreau sa invat sa opresc sau sa limitez acest lucru

Ieri am avut parte de ultima zi. În aproape 6 ani, m-am tot gândit cum o să fie. A durut puţin, a fost chiar trist şi am binenţeles emoţii. E greu să ieşi din zona de comfort. Ce e mai ofticant este ca am ieşit din această zona din cauza unei pere mălăieţe.

Am facut ce fac de mult, m-am resemnat.

Măcar am ieşit din zona de comfort. Probabil, voi construi una nouă.

am gasit un job nou. incep pe 16. si totusi de ce sunt nemultumit?

sa fiu copilu inconstient care nu stie sa aprecieze ce a primit..? dunno. the thing is ca …

.. ca pur si simplu, jobu asta nou a fost iar para malaiata. nu a venit in urma muncii mele. ca marea majoritate a lucrurilor mai importante din viata mea.

iar nu am creeat nimic, nu am facut nimic nou, nu am realizat ceva.

life goes on.

Am hotarat, sunt prost, voi lua calea ce-a buna.

Voi ramane prost pe viata, dar daca sunt prost sunt fericit?

Rezolutia mea este sa raman o medie, si asta maxim.

In ultimele zile, m-a apucat un zel pentru a termina munca de nu mai stiu cei cu mine. Eu, cel care carcoteste la orice, cu atitudinea stick-it to the man. Am ajuns sa stau 11-12 ore pe zi la munca si sa fiu multumit cand la sfarsitul zilei a ramas mai putin decat la inceputul ei.

Binenteles nu pot sa nu recunosc ca totusi mi-am schimbat activitatea de baza. Asta a fost si factorul motivant.  Acum, nu pot sa zic ca imi place ce fac, dar nu pot sa zic ca urasc ce fac, cum pot sa zic despre activitatea mea anterioara.

In balanta mai atarna si factorul ca pana la inceputul lui 2009 ambele activitati si cea veche cat si cea noua, vor fi extrnalizate in alt oras.

Avand in vedere acesti factori de influenta asupra mea, ma intreb daca e bine ce fac, ca stau peste program si ma implic.

Am ajuns la concluzia ca e mai bine mai putin dar placut, decat mult si prost.

Rolul familiei? Sa te ajute sa cresti intr-o lume, tu la randul tau, sa ajuti familia si membrii acesteia sa creasca. In momentul in care familia te trage in jos, ramane o varianta. Varianta pe care si eu la randul meu, trebuie sa o evaluez. Trebuie sa privesc situatia obiectiv, in masura in care se poate, si sa vad daca merita putin dar bine.

In momentul in care investitia emotionala si timpul alocat nu mai renteaza cred ca e momentul ca sa reevaluam familia, si cuibul asociat.

Cand esti prins de atata timp in cursa sobolanului si dintr-o data tiparul dispare. Ce faci?

In a doua zi de paste chiar ca nu stiu ce sa fac. Am timp liber pe maini dar sunt intr-atat de indobitocit incat nu ma apuc de nimic. Eventual imi planific ziua de maine. Am ajuns un adevarat worky-dorky.

Nu ma duc la o plimbare, nu mai fac pe bicicleta, nu sun pe nimeni sa ies in oras. Am o biblioteca plina pe care se pune praful. Nu dorm, nu ma uit la TV, la un film la nimic.

Si nu stiu ce sa fac.

E un adevart lant al slabiciunilor. La munca ma plang ca nu am timp liber, iar cand il am nu stiu ce sa fac cu el…

Yes people, this is what living is all about.

M-am dus cu niste prieteni la inviere la biserica Sf. Gheorghe. Am zis ca o sa fie bine, biserica in centru Bucurestiului, totul ok.

Ajungem acolo, nu foarta multa lume, intram in parculetul bisericii si ajungem undeva in lateralul bisericii.

And then…it all went south.

Nu sunt un om religios. Ma duc rar la biserica, if ever. Cand ma duc, ma duc din nevoia de a simiti ceva special, intelegere, pace, poate armonie interioara. Dar totusi nu pot sa ma abtin sa fac misto cand vezi acolo diferite fete, care cred ca nu stiu diferenta dintre club si biserica cu ochelari de soare noaptea.. Sau pe omu caruia clar ii lipseste ceva la mansarda si se duce si intreaba personal pe fiecare cine a blocat cu masina, tramvaiul. Era un Crysler 300 cu numar de state. Eu as fi intrat in el. Tramvaiul e mai mare…

Nu m-am putut abtine sa nu admir noile aparate de aer conditionat instalate pe peretele exterior al lacasului de cult vechi de cateva sute de ani.. De ce nu le-or fi instalat pe acoperis, sau intr-o cladire adiacenta, utilitara? A fost mai ieftin asa. De ce sa dea bani pe traseul frigorific. Ce daca strica tot aspectul bisericii. Mai ramane sa ii puna termopane.

Dragut a fost si omul carea vea un copil in brate cu o gluga (copilul) care se vroiau a fi urechi de ursulet dar care din orice unghi pareau a coarne..

Dupa cum ziceam nu sunt un om care sa ma duc des la biserica. Cred ca o sa ramana asa.

Anywho, nu am mai ras de mult asa de tare ca aseara.. Cu tot respectul pentru sarbatoare, ieri la biserica Sf. Gheorghe nu a fost nimic sfant.

Am intarziat acum cateva zile la servici.

Nu a sunat ceasul, m-am trezit la jumatate de ora dupa ce trebuia sa ies pe usa. Doamne bine a fost. In ziua aia am fost atat de relaxat. Odihnit. Atent.

Ma gandeam, in ce masura este posbil, pentru noi, cei prinsi in cursa sobloanului, sa strecuram miseleste niste pauze in programul incarcat de zi cu zi.

Aici nu fac referire la weekend. Ala e separat. Ma refer in programul nostru 9-6 sau care o fi…

Mi-am tot stors neuronu, dar tot nu gasesc..

daca e vr-unu mai destept sa nu ezite sa impartaseasca din desteptaciune…

Am fost la alergat pe splai. Ma simt bine.

People who exercise, produce endorphins. Endorphins make you happy. Happy people don’t kill other people.

Va recomand tuturor criminalilor o alergare. Traseul meu preferat, si nu vi-l recomand (e AL MEU) e pe splai, de la cladirea neterminata a bibliotecii nationale, la Unirii, si apoi pe celalalt mal al Dambovitei, spre Camera de Comert si Industrie.